Camera senzorială, benefică pentru copiii cu dizabilităţi. Terapia este uzuală în şcolile din afară

Terapia senzorială face minuni în cazul copiilor cu dizabilităţi. Prin intermediul unor camere speciale inundate cu lumini spectaculoase, muzică de relaxare şi aparatură care stimulează simţurile, copiii reuşesc să-şi depăşească limitele. Pentru o zi, o astfel de cameră va fi pusă gratuit la dispoziţia părinţilor şi a terapeuţilor interesaţi în Bucureşti.

Camera de stimulare senzorială se echipează cu variate elemente de stimulare conform cerinţelor

Stimulare vizuală

Stimulare auditivă

Stimulare olfatică - aromaterapie

Crearea unui mediu de relaxare

Conform standardelor europene

 

Camera de stimulare multisenzorială/polisenzorială este un mediu în care activităţile stimulative si experienţele sunt utilizate pentru a creşte conştienţa şi comportamentele pozitive pentru persoanele cu deteriorări severe senzoriale sau probleme neurologice. Camera multisenzorială stimulează abilităţile cum ar fi dezvoltarea senzorială (auz, văz, gust, miros si atingere), coordonarea ocul-motorie, cauza-efect, dezvoltarea limbajului, controlul asupra mediului si relaxarea.În anii 1970 cele mai multe dintre serviciile pentru persoanele cu dizabilitati erau concentrate pe utilizarea terapiei ocupationale. Totusi aceste servicii nu erau intotdeauna disponibile si deseori bolnavii din spital sau centre de zi erau lasati sa stea in scaune sau in pat fara nici o activitate distractiva sau recreativa. Curand dupa aceea “joaca usoara” a fost introdusa fiind  create medii speciale pentru persoanele cu dizabilitati profunde. Aceste camere au fost  realizate in centrele de zi din interiorul spitalului si in spatiile de recreere. In timp ce lucra intr-un astfel de centru pentru persoanele cu dizabilitati Ad Verheual, un psiholog care lucra in Olanda a inceput sa noteze reactiile persoanelor fata de mediul in care traiau. El a inceput sa introduca mirosul , muzica, atingeri si gusturi. El a experimentat creînd medii relaxante si active.  Astfel prin munca sa s-a a dezvoltat camera multisenzoriala. Ca rezultat al descoperirilor sale el a scris o carte cu colegul sau Jan Hulsegge numita Snoezelen. Conceptul de Snoezelen  a fost introdus in centre in toata. In prezent exista peste 2200 de camere multisenzoriale in Europa si Statele Unite.  De la introducerea Snoezelen si a altor tipuri de camere multisenzoriale familiile care au copii cu dizabilitati au inceput sa-si creeze acasa propriile camere senzoriale. Daca sunteti interesat in creearea unei astfel de camere acasa ganditi-va tot timpul ca aceasta camera trebuie sa indeplineasca doua scopuri : sa promoveze activitatea intelectuala si sa incurajeze relaxarea. 

DE CE ESTE CAMERA SENZORIALA IMPORTANTA?

Experientele oferite de camera de stimulare multisenzoriala sunt de doua tipuri:- relaxare si explorare sub conducerea unui terapeut. Rolul terapeutului este de a urma si a sustine activitatea fara a influenta alegerea pacientului. Acest lucru permite fiecarei persoane un grad de autonomie si control. - un alt scop al acestei camere este de a fi folosita ca unealta pentru achizitionarea unor obiective educationale masurabile si specifice. Aceasta utilizare este cel mai des folosit de catre practicieni si de unii parinti care doresc sa ofere stimulare pentru copiii lor. Efectele pozitive ale camerei de stimulare multisenzoriale pentru persoanele cu probleme neurologice au fost descrise pe larg. Timpul petrecut intr-o camera senzoriala s-a demonstrat ca creste concentrarea, vigilenta, linistea si constienta generala asupra lumii inconjuratoare.Copiii par deasemenea mai fericiti in timp ce sunt in camera senzoriala si au tendinta sa vocalizeze mai mult si sa creasca perioada de concentrare asupra unei sarcini. Pentru persoanele cu comportamente autoagresive sau comportamente autiste, stimularea usoara are un efect linistitor si ii ajuta sa scada agitatia promovand relaxarea. In sfarsit copii cu dificultati perceptuale par sa castige placere in urma experientelor vizuale, auditive si tactile.Camera multisenzorial  poate deschide o lume noua pentru persoanele  cu dizabilitati.

CINE SUNT BENEFICIARI CAMEREI DE STIMULARE?

Copii cu deteriorari senzoriale severe sau probleme neurologice (autism, ADHD, Sindrom Down) pot beneficia de aceste camere. Copii cu dificultati perceptuale sau disfunctie de integrare senzoriala precum si copii cu dizabilitati severe/profunde utilizatori de scaun rulant care nu a au activitate motorie grosiera pot deasemenea beneficia de camera senzoriala.

CAMERA DE STIMULARE SENZORIALA INCLUDE DE OBICEI:

- Efecte de lumini : cum sunt proiectoarele de efecte, care disperseaza lumina in toata camera, lampi, spoturi luminoase,  panouri cu stelute, figuri fosforescente (luminoase).  Acestea pot fi cel mai bine vazute daca camera  este complet in intuneric.  Copii care au epilepsie trebuie sa fie monitorizati cu atentie.- Activitati senzoriale :  suflatul baloanelor de sapun, pictatul cu degetele, folosirea plastilinei.- Experiente tactile cum sunt : atingerea si simtirea mingiilor de bumbac, acoperirea cu diverse materiale textile de contexturi diferite, pene si hartia satinata. Itemi care sunt cauza si efect :- cum sunt : folosirea schimburilor care permit copilului sa controleze itemii din mediul sau si jucarii care ofera efecte vizuale care vibreaza, fac zgomot sau pot fi simtite tactil.Itemi moi pe podea  cum sunt  blana de oaie, perne, scaune cu bile (been bags).Itemi aromatici care pot fi utilizati in aromoterapie, uleiuri si substante racoritoare(folosirea unor esente care calmeaza si stimuleazaEfecte sonore cum ar fi muzica pentru copii, sunete din natura sau cum ar fi ale unor animale. Selectati ritmuri muzicale cu o varietate de tonuri, ritmuri .  Experiente de testare a diferitelor gusturi folosind mancaruri si bauturi diferite.

CUM SA INCEPEM SA CREEM O CAMERA SENZORIALA?

Gasiti un spatiu in centrul vostru (daca se poate fara ferestre)Dezvoltati un plan al podelei si prezentati-l stafuluiObtineti aprobarea pentru buget si pentru facilitati.Pentru a obtine o camera intunecoasa puteti folosi o perdea intunecoasa sau puteti sa pictati geamurile.Incepeti prin a gasi luminile cu care sa decorati cameraPe podea utilizati perne cu  bile, perne de diferite texturi, covoare din piese sau spumaIncepeti prin a gasi diferite obiecte pe care copii le pot manipula si cu care se pot juca in timp ce sunt in camera. Aceste obiecte trebuie sa aiba un sistem senzorial (jucarii care se aprin sau fac zgomot, stralucesc in intuneric  sunt calde sau reci.Fiti sigur ca jucariile pe care le utilizati pot fi spalate.puneti muzica in camera, prezentati imagini relaxante.

ELEMENTE AUDITIVE

Bete de ploaie (rain stick)ClopoteiMuzica de relaxareXilofonPerna cu radioTriunghi, tamburina, tobaBoxeSunete din naturaMingi care tipaJucarii muzicaleClopotei de usa

ELEMENTE OLFATICE

Stativ cu mirosuri  diferiteLotiuniUleiuri esentialeSpray de corpArome revigoranteUlei de masajPerne mirositoareAroma de camera

ELEMENTE TACTILE

Placute tactileTiglaPensulePamatuf ,perie de masaj, pensula de unghii, pensula vegetala, pensula de pictatLufe si buretiKush ballManusa de masajRoca vulcanicaIneleJucarii cu varfuri ascutiteBile tactile colorateMingie mica  agatata de un elasticJucarii vibratoareScaun de masajBlana de oaieSac de dormitRola de pictatbucata de material incalzitPunga de gheataMasca de fataSaltea cu apaPerna vibratoareAparat de masajMingi care se pot strangePlastelinaRola din material pufosBandaje diferitePamatuf de curatat prafPerne cu bileVeste cu greutateLada cu nisipVopsele de pictat cu degeteMingi de  bumbacPeneCutii cu orez

https://www.youtube.com/watch?v=7T7G0-VQZg4

Sindromul hiperkinetic

Ce este? Cum se manifesta? Se refera la o instabilitate psiho-motorie patologica. Toti copiii prezinta o anumita instabilitate dar pe perioade scurte, din cauza stresului sau oboselii. Copilul cu sindrom hiperkinetic prezinta o serie de manifestari permanente, neinfluentate major de starea de oboseala, momentul zilei sau alte evenimente.

Cum se manifesta?

-se misca nervos,nu poate sta linistit  cateva minute -nu priveste interlocutorul ,da senzatia ca nu aude sau nu-l intereseaza desi uneori retine ce i se spune 

Cand apare? Cui ne adresam?

Tulburarea este mult mai frecventa la baieti decat la fete si apare timpuriu, adesea inainte de 3 ani. Parintii observa ca cel mic se misca fara incetare, incearca sa-l "educe", sa-l pedepseasca, sa-l atraga in diferite activitati. Sunt frapati de miscarea continua a copilului, de faptul ca nu sta locului cu nici un chip, ca nu are rabdare sa asculte o poveste, un cantec, ca nu-i priveste pe cei din jur.
Desi cunoscuta demult, tulburarea a capatat diferite denumiri: hiperactivitate, sindrom hiperactiv iar mai nou ADHD (Attention Deficit Hyperactivity Disorder).
Parintii ajung din proprie initiativa sau la indrumarea educatoarei la neuro-psihiatru, unde copilul primeste diagnosticul si un tratament medicamentos. Unii medici recomanda si vizita la psiholog si chiar inceperea unei psihoterapii pentru copil si/sau a unei consilieri psihologice pentru parinti care suporta cu greu comportamentul copilului, sunt cuprinsi de angoasa si disperare si nu stiu cum sa reactioneze.

Ce face psihologul?

In primul rand discuta cu cei care vin cu copilul, de obicei parintii, adica incearca sa afle cam cum au decurs lucrurile pana in prezent. Ce au facut parintii, ce tratamente au incercat, ce efecte au avut, cum au ajuns sa apeleze la psiholog, care sunt manifestarile copilului acasa, la gradinita, ce relatii are cu rudele, cu ce se joaca, care sunt asteptarile lor legate de venirea la psiholog etc.
Apoi urmeaza o intrevedere cu copilul, in care psihologul incearca sa stabileasca un contact, sa vada care sunt reactiile copilului, daca accepta sa ramana fara parinti in cabinet, daca este interesat de jucarii, creioane, prezenta psihologului, cat de grav este deficitul de atentie. Adesea aplica teste de atentie, inteligenta, dezvoltare motorie, scale de dezvoltare etc. Uneori toate acestea nu sunt posibile din prima sedinta, fie pentru ca cel mic nu accepta sa ramana fara parinti, fie din alte motive. In aceste cazuri este nevoie de mai multe sedinte pentru a reusi sa ne dam seama cu adevarat care e problema si ce se poate face.
Urmeaza o etapa in care parintii decid impreuna cu psihologul cum vor continua. Fie vor urma intrevederi in care psihologul va lucra cu copilul, fie parintii vor fi cei care vor veni pentru consiliere, fie ambele. De cele mai multe ori, in dorinta lor de a vedea "rezolvata" problema copilului, parintii neglijeaza suferinta lor sau refuza sa admita ceea ce simt, temerile lor, enervarea, nerabdarea, frustrarea, vinovatia. Aceasta atitudine nu imbunatateste situatia intrucat nici problemele lor nu se rezolva "de la sine". Mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca reactiile lor sunt foarte importante pentru un copil cu astfel de dificultati.

Cum se lucreaza cu copilul?

Depinde foarte mult de varsta copilului, de firea lui, de gravitatea problemei. Unii copii accepta cu bucurie prezenta psihologului, vizitele la el si se straduiesc sa coopereze. Cu altii apar probleme de adaptare la mediu nou din cabinet, copilul avand mereu tendinta de a iesi, de a-si cauta parintii etc. Cel mai important in faza de inceput a terapiei este modul in care copilul simte si percepe persoana terapeutului. Asta depinde mult si de cum ii este prezentata situatia de catre parintii lui. Psihologul poate fi considerat o "pedeapsa" sau un "ajutor". 
Modalitatile concrete de lucru sunt, fireste, stabilite de psiholog in mod diferit de la copil la copil. Exista insa si cateva aspecte comune si anume:

durata sedintei cu copilul nu depaseste 30 minute, de obicei cu pauze;

 psihologul nu forteaza copilul sa ramana asezat sau sa desfasoare o activitate cu care el nu este de acord;

psihologul nu pedepseste si nu santajeaza copilul sub nici o forma ("mama te lasa aici daca nu faci cutare lucru");

activitatile desfasurate cu copilul alterneaza (desenul cu jocul, povestitul, modelajul etc);

 de obicei, intrevederile sunt cat se poate de dese (de cateva ori pe saptamana); in cazul in care acest program nu este posibil, parintii sunt indrumati sa continue cu copilul acasa, incercand sa lucreze ei cu el dupa modelul stabilit de psiholog;

 efectele sau imbunatatirile nu apar imediat, fiind necesar un anumit interval de timp. In aceasta perioada, parte dintre parinti isi pierd rabdarea sau speranta ca ceva se va rezolva vreodata.

De obicei, se lucreaza la cabinet, in acelasi loc, cu care copilul ajunge sa se familiarizeze ca si cu persoana psihologului. Schimbarile dese de persoane si cadru sunt de natura sa inrautateasca situatia. In cazul in care se lucreaza si cu parintii, sedintele copilului si parintilor nu sunt una dupa alta, astfel incat copilul sa trebuiasca sa astepte pana ce parintii lui termina de vorbit cu psihologul. Cel mai bine este insa ca parintii sa lucreze cu un alt terapeut.

Cand se incepe o psihoterapie?

Indicatia de baza este sa se inceapa cat mai devreme, practic imediat dupa ce copilul fost diagnosticat sau parintii si-au dat seama ca "ceva nu este in regula". Uneori acest lucru nu este posibil sau cei din jur spera ca problemele sa dispara cu cresterea copilului. Problemele aparute in gradinita, semnalele de alarma din partea educatoarei sau chiar din partea scolii sunt cele care ii determina pe parinti sa apeleze la ajutor de specialitate.

Cat dureaza o psihoterapie?

Durata este variabila, in functie de varsta,  gravitatea problemei, cooperarea copilului si a parintilor, numarul de sedinte pe saptamana etc. In general, o astfel de interventie psihoterapeutica este esalonata pe o perioada de minim cateva luni pana la primele rezultate notabile (inscrierea copilului la gradinita sau scoala, adaptarea la colectiv etc).

Socializarea copiilor cu dizabilitati

Orice individ trebuie să acorde o deosebită atenţie grupului social din care face parte, aşadar nu poate exista în afara unei experienţe de grup. Naşterea, creşterea, educaţia, asigurarea traiului zilnic, locul de muncă etc. sunt doar câteva etape prin care trece omul în decursul vieţii sale.

Însă, pentru ca individul ( copil, adult, vârstnic ) să poată trăi într-un mediu social, trebuie să respecte unele norme şi reguli importante pentru societate. Aceste reguli după care se ghidează individul în viaţa socială au şi caracter social, motiv pentru care sociologia pune accent pe socializare.

Socializarea nu este un proces mărginit şi temporar, pentru că orice individ participă vrând-nevrând la viaţa socială şi trebuie să se 

bărilor care apar în societate, fiind tot timpul supus unor cerinţe şi provocări sociale.

Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.

Pentru a socializa o persoană cu dizabilităţi est important:
• Să beneficieze de intervenţie individuală;
• Să participe la activităţile de grup.

Educaţia trebuie făcută posibilă pentru orice copil, pentru orice persoană cu dizabilităţi, atât în familie cât şi în grădiniţă, în şcoală, în grupuri sociale, în comunitatea locală.

Teoretic, fiecare copil tebuie să aibă şanse egale la educaţie. Practic, rămâne în afara şcolilor, a grădiniţelor un număr semnificativ de copii. Aceştia, cu timpul, vor fi marginalizaţi de către societate, nemaiputând fi nicicând socializaţi.

Referindu-mă la copiii cu dizabilităţi, este foarte importantă colaborarea specialiştilor din domeniul educaţiei speciale, a O.N.G.-urilor cu specific, cu colegii din învăţământul obişnuit.

Urmând deviza socializării copiilor cu dizabilităţi : « ÎNVĂŢÂND ÎMPREUNĂ, COPIII ÎNVAŢĂ SĂ TRĂIASCĂ ÎMPREUNĂ ! », tragem concluzia că termenul de socializare se referă, de fapt, la integrare. Integrarea şcolară reprezintă procesul de includere în şcolile de masă/clasele obişnuite, la activităţile formale şi non-formale ale copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale.

Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului, integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în Integrarea şcolară ca situaţie particulară a socializării, se poate defini, de asemenea, în două feluri:

• Într-un sens larg, care se referă la adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare;
• În sens retrâns, legat de problematica unor copii cu cerinţe speciale, în contextul normalizării, cuprinderea acestora în instituţii şcolare obişnuite, sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea.
Şcoala şi familia, ca agenţi ai socializării, au un rol foarte important în integrarea copiilor cu dizabilităţi în învăţământul de masă. Aşadar, în urma deciziei că acel copil se va înscrie în învăţământul obişnuit , se iau măsuri pentru integrarea lui reală:

• Pregătirea clasei care va primi copilul;
• Pregătirea părinţilor copiilor;

• Pregătirea cadrului didactic care va prelua cazul;

• Adaptarea programei:
• Terapii specifice pentru copilul cu dizabilităţi;
• Evaluarea după criterii stabilite iniţial, se va evalua progresul;
• Creare unei atmosfere calme, lucrând pe grupuri mici, educatorul supervizând şi îndrumând discret fiecare grup de elevi;

• Înainte de a vorbi, educatorul trebuie să se asigure că este linişte, atrăgând atenţia copiilor când va anunţa ceva important, deci şi copilului cu dizabilităţi să se asigure că recepţionează (ar putea fi nevoie ca anumite informaţii să fie decodificate special pentru el );

• Folosirea unui limbaj simplu şi direct, însoţit de mimică expresivă şi gesturi adecvate;

• Solicitarea copilului cu dizabilităţi să rezolve sarcini diferite, astfel încât să aibă timp să le încheie; de reuşita în aceste activităţi va depinde motivaţia lui pentru învăţare şi progresele înregistrate;
• Chiar dacă la început timpul necesar este mai lung pentru a finaliza o activitate, rezolvând singur sarcina, elevul este capabil de anumite perfomanţe şi astfel îşi îmbunătăţeşte imaginea de sine;
• Educatorul trebuie să păstreze faţă de copii aceeaşi atitudine; cu toţii trebuie să stabilească reguli de comportare în grup , cu toţii trebuie să le respecte;
• Păstrarea legăturii cu părinţii, informându-i despre progresele copilului şi despre modul în care îşi pot ajuta copilul acasă.

Analiza perspectivei psihologice a socializării copiilor cu dizabilităţi necesită pe de o parte, o abordare din punct de vedere al psihologiei individului şi pe de altă parte, o abordare din punct de vedere al psihologiei colective (de grup). 

Dacă privim problema din perspectiva psihologiei individului, atunci trebuie să evidenţiem cunoaşterea trăsăturilor dominante ale personalităţii copilului, reacţiile şi comportamentele sale în diferite situaţii, conştientizarea de către copii a propriilor nevoi, identificarea căilor de satisfacere ale acestor nevoi. De asemenea, se va avea în vedere setul de interse şi aspiraţii ale copilului care îi motivează orientarea selectivă şi durabilă spre anumite activităţi şi setul de atitudini care se manifestă în contextul relaţiilor speciale.

Dacă privim problema din perspectiva psihologiei de grup, trebuie să urmărim stadiul intercunoaşterii şi aprecierii interpersonale dintre membrii grupului de elevi, stadiul coeziunii socio-afective care influenţează dinamica grupului , stadiul conştiinţei de sine a grupului ca rezultat al maturizării relaţiilor şi interiorizării setului de reguli şi norme existente în viaţa şi activitatea grupului.
În viaţa grupurilor sociale şi şcolare există şi momente de disfuncţionalitate care pot fi prevenite sau înlăturate prin intervenţii focalizate pe:

• Schimbarea unor atitudini sau opinii necorespunzătoare;
• Sensibilizarea membrilor grupului faţă de anumite probleme;
• Satisfacerea unor cerinţe ale grupului sau exprimarea unor păreri cu privire la reorganizarea grupului.

Educaţia atentă a acestor copii asigură o dezvoltare mai rapidă decât s-a considerat a fi posibil iniţial, educaţia primită acasă şi la şcoală/ grădiniţă are un rol hotărâtor în dezvoltarea şi socializarea acestor copii.

Putem să socializăm copiii cu dizabilităţi, indiferent dacă ştim cauza dificultăţilor sale ( tulburări de dezvoltare, leziuni neurologice). Cel mai important lucru este ajutorul timpuriu dat copilului(în familie, grădiniţă, şcoală).

Atitudinea pozitivă zilnică a adultului faţă de copilul cu dizabilităţi îl poate ajuta efectiv în dezvoltarea capacităţilor de comunicare . Copilul va comunica mai uşor dacă doreşte să o facă , dacă doreşte să exprime lucrurile pe care le trăieşte.Folosind eficient capacităţile noastre de comunicare, vom putea stimula modul de comunicare al copilului.

Este foarte important ca un copil cu dizabilităţi să fie ajutat să devină cât mai independent posibil în toate acţiunile pe care le întreprinde.

Însă, orice demers în abordarea strategiilor de implementare a învăţământului integrativ, sistemul de învăţământ actual trebuie să pornească atât de la analiză la nivelul macro-social, cât şi de la analiza la nivelul micro-social a acestei problematici.

https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=video&cd=4&ved=0CEIQtwIwAw&url=http%3A%2F%2Fstiri.tvr.ro%2Fajuta-romania-la-novaci-200-de-voluntari-ridica-o-locuinta-pentru-persoane-cu-dizabilitati_35015.html&ei=uc-UU-TwFoWN7Qaq_4H4DQ&usg=AFQjCNE44hbfEMGVW7I7DaeGGJDFRtc6pQ&sig2=yQ0FRdezgH99JdEHbejTCQ

      Tehnica modelajului

          In educatia artistica-plastica, modelajul ocupa un loc tot atat de important ca si pictura, muzica sau dansul. Prin modelaj, copilul percepe realitatea in mod tridimensional, sesizeaza pentru prima data volumul, dobandeste deprinderi practice, creatoare, productive. Pentru modelaj pot fi folosite diferite materiale ca: lut, argila,plastilina.

          Lutul. Un material care se utilizeaza pe scara larga in modelaj este lutul. Se poate procura sub forma de bulgari, placi sau praf. Bulgarii sau placile se piseaza marunt si se pregatesc in modul urmator:praful de lut se pune intr-un vas incapator si se toarna atata apa cat poate sa absoarba. Se lasa un timp, dupa care se framanta foarte bine pe o planseta de lemn, pana se obtine o pasta care nu se lipeste de mana. Pasta trebuie sa fie elastica si foarte omogena. Obiectele modelate din lut pot fi arse sau smaltuite, in cuptoare ceramice, pentru a deveni mai rezistente. La obiectele din lut simplu trebuie sa se aiba in vedere ca in compozitie sa nu ramana basici de aer deoarece, in timpul arderii, din cauza caldurii, prin dilatarea aerului, modelajul se poate sparge. Pentru inlaturarea acestui inconvenient, se amesteca de la inceput lutul cu praf de samota. Dupa ce lutul a fost pregatit, se pastreaza pana la intrebuintare in carpe ude sau in folie de plastic, iar intreaga compozitie trebuie puse in vase acoperite cu capac. Copii pot lua parte la prepararea lutului ,turnand apa, framantandu-l.   

          Plastilina. Modelajul in plastilina este cel mai frecvent, deoarece aceasta isi pastreaza elasticitatea timp indelungat . se foloseste la modelarea lucrurilor marunte si a detaliilor. Plastilina isi pierde maleabilitatea la frig. Educatorul de arta va aseza plastilina langa o sursa de caldura, apoi o va framanta, o va fractiona si o va imparti copiilor.

          Copiilor trebuie sa l-i se formeze anumite deprinderi tehnice elementare de modelare, cum ar fi modelarea prin miscari translatorii, miscari circulare, aplatizare, apasare, etc.

          In procesul modelarii, fortele, tensiunile, presiunile care iau nastere sunt relatii dinamice. Datorita unor forte exterioare sau interioare, au loc compresii sau dilatari ale materialului, miscari, transformari ale formei . aceste forte dau nastere la tensiuni, materialul ia forma dorita de noi, forma nascuta din dorinta si imaginatia noastra.

          In primele lectii se pot modela bastonase din lut. Acestea se pot sectiona si combina prin lipire dand nastere la forme noi. De asemenea, se pot modela sfere de diferite dimensiuni. Pe masura ce copiii se familiarizeaza cu lutul, se pot modela: legume, fructe, animale, obiecte familiare, forme geometrice, etc. se pot face exercitii de modelare cu degetele, palmele, de rotunjire, alungire, impletire, etc.se initiaza elevii in tehnica reliefului cu ajutorul unei placute de lut.

          Prin tehnica modelajului, copiii construiesc ceea ce au perceput , au gandit si au imaginat, intr-o noua dimensiune spatiala. Ei observa forme din natura, apoi extrag ceea ce este caracteristic si expresiv, simtind frumosul si producandu-l in lucrarile lor. Este foarte important ca copiii sa fie indrumati individual prin sugestii si sfaturi (fara a interveni direct in creatia lor).

          Modelajul contribuie in mare masura la formarea gandirii spatiale.

   

https://www.youtube.com/watch?v=w68sh0omkWA

Activitati Senzoriale Pentru Copii 

Obiectivele pentru activitatile de ergoterapie sunt:
• dezvoltarea deprinderilor manuale 
• dezvoltarea respectului fata de rezultatele muncii lor 
• consolidarea deprinderilor tehnice (ex. taiat, lipit, indoit, bobinat, insurubat si formarea unor noi deprinderi- impletitul, imbinarea
• consolidarea abilitatilor de a finaliza lucrul inceput si disciplina pastrarii materialelor in ordine 
• educarea rabdarii, respectarii regulei, cooperarea cu alte persoane in vederea realizarii unor lucrari de grup
• familiarizarea persoanelor cu dizabilitati cu diferite materiale, pe care incep sa le analizeze in timp ce le folosesc: forma, marime, culoare, consistenta.

In orele de Abilitati practice am venit cu doamna invatatoare - pentru a modela, a desena si confectiona dupa obiecte din trecut, - 

Ce este terapia ocupationala?

Terapia ocupationala este un tratament ce se concentreaza in a ajuta oamenii pentru a dobandi independenta in toate zonele de activitate pe care le desfasoara. Terapia ocupationala ofera copiilor metode variate, activitati placute, distractive, pentru a imbogati deprinderile cognitive, fizice si motorii si pentru a spori increderea in sine.

Cu ajutorul terapiei ocupationale, un copil cu probleme in dezvoltare va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc. 

Caror tipuri de probleme se adreseaza terapia ocupationala? Principalele situatii sunt:

- copii cu probleme senzoriale

- copii cu probleme de invatare

- copii cu autism

- copii cu tulburari de dezvoltare

- copii cu tulburari mentale sau de comportament

- copii cu probleme fizice si motrice

- copii cu boli cronice.

Terapeutul poate lucra si pentru dezvoltarea coordonarii motrice fine, cat si a coordonarii dintre mana si ochi cum ar fi implicarea in jocurile de aruncat la tinta fixa, jocul cu mingea, scrisul.

 

Terapia ocupationala este necesara atunci cand este afectata performanta in mai multe domenii:

- Abilitati de motricitate fina: miscarea si dexteritatea muschilor mici din maini si degete.

- Abilitati de motricitate grosiera: miscarea muschilor mari din brate si picioare.

- Abilitati vizuo-motrice: deplasarea unui copil pe baza perceptiei informatiilor vizuale.

- Abilitati oral-motorii: miscarea muschilor din gura, buze, limba si maxilar, incluzand suptul, muscatul, mestecatul si linsul.

- Abilitati de auto-ingrijire: imbracat, hranit si mersul la toaleta.

- Integrare senzoriala: abilitatea de a primi, sorta si raspunde la informatiile primite din mediu.

- Abilitati de planificare motorie: abilitatea de a planifica, implementa si imparti secventele sarcinilor motorii.

 

Alte informatii: Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia prin invatare, ludoterapia si ergoterapia.

Ergoterapia sau activitatile de tip lucrative sunt un mijloc de exprimare, permitand persoanei sa creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat. Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, persoana cu handicap sa fie mandra ca a creat o jucarie, un panou decorativ, sau un obiect util. Acest lucru le da un sentiment revigorant si le confera un simt al realizarii si increderii in sine, contribuind la structurarea statutului si rolului persoanei, recunoscute din punct de vedere social.

Metode terapeutice (ABA, PECS, logopedie, terapie ocupationala, art-terapie)

ABA

Terapia ABA nu se va aplica intr-o maniera rigida, ci in functie de copil si caracteristicile acestuia de invatare. Rigiditatea terapeutilor poate determina frustrari, excese comportamentale negative si rezultate proaste. 

Metoda ABA ajuta copilul cu autism in urmatoarele arii:

- creste frecventa aparitiei comportamentelor dezirabile prin recompensare;
- invata copilul abilitati noi (prin invatare sistematica si recompensare preda abiliati de autoservire, comunicare, relationare sociala);
- mentine anumite comportamente necesare adaptarii la mediul social;
- generalizeaza sau transfera comportamentele dintr-o situatie in alta sau de la un anumit mod de raspuns la altul, mai complex ( scopul este de a generaliza si transfera tot ceea ce invata in camera de lucru – la gradinita, scoala, mediu social);
- reduce comportamentele interferante, care pot ingreuna invatarea si relationarea;
- modifica mediul de invatare pentru ca aceasta sa se realizeze cat mai eficient, insa pe termen lung se urmareste ca persoana sa se poata descurca in orice situatie. 

Caror tipuri de probleme se adreseaza ABA? 

In ultimii 30 de ani, sute de studii au relevat eficienta ABA in mai multe domenii:
- copiii si adulti cu anumite tulburari mentale;
- tulburari de dezvoltare;
- tulburari din spectrul autist;
- comportament ( social, academic, streotipii, agresivitate, limbaj etc.);
- se poate aplica si cu scopul de a imbunatati relatiile din anumite grupuri sociale: familie, scoala, institutii, spitale si chiar la birou. 

 PECS,

PECS - Picture Exchange Communication System
PECS este o metoda care faciliteaza si/sau mijloceste comunicarea copilului cu autism. Are la baza comunicarea prin intermediul obiectelor, fotografiilor sau pictogramelor (in functie de nivelul de dezvoltare a copilului). Copilul trebuie sa aiba un set de obiecte, fotografii/ pictograme care simbolizeaza obiectul sau actiunea dorita. Cand doreste ceva, el va arata obiectul/ pictograma/ fotografia adultului (parinte sau terapeut).
Pentru a putea fi introdus acest sistem, copilul trebuie sa aiba capacitatea de a initia o situatie de comunicare si sa aiba capacitatea de reprezentare a obiectului, in sensul de a-l recunoaste in fotografie sau pictograma.

Fazele PECS:

1. etapa I. schimbul de imagini – in care copilul invata cum sa faca schimbul si sa “ceara” cu ajutorul unei imagini.

2. etapa II. dezvoltarea spontaneitatii – in care se mareste distanta dintre copil si partenerul lui de comunicare.

3. etapa III. discriminarea imaginilor

4. etapa IV. structura propozitiilor – cand copilul cere folosind o propozitie “Vreau x”.

5. etapa V. raspunde la intrebarea “Ce doresti?”

6. etapa IV. dezvoltarea limbajului “Eu aud…”Eu vad…”, “Am ceva”

Dezvoltarea limbajului receptiv, gesturile si PECS-ul se pot lucra simultan cu imitarea verbala si exercitiile de imitare motorie grosiera si fina, educarea respiratiei, mobilitatea aparatului fonoarticulator si dezvoltarea auzului 

PECS METODO ALTERNATIVO.mp4 - YouTubehttps://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=video&cd=1&cad=rja&uact=8&ved=0CDoQtwIwAA&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DbatthTJX3PE&ei=YQd9U9vXJbGPyQOh7IGADw&usg=AFQjCNFaB7h9VvtwZVpBkGpWKTHWh6vTBw&sig2=64xFyJroTWTosBQwMiwLtQ&bvm=bv.67229260,d.b

https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=video&cd=2&ved=0CEAQtwIwAQ&url=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3DKcliVgPVTHE&ei=YQd9U9vXJbGPyQOh7IGADw&usg=AFQjCNG188MuheB7awkqQZbzUbNQUp-ykg&sig2=PMCo2896xgSANGw7CcksHQ&bvm=bv.67229260,d.bGQ

logopedie

 Ce este logopedia? 

Logopedia este disciplina psihopedagogica ce se ocupa cu educarea si, in special, cu reeducarea (terapia corectiva) limbajului. Logopedia studiaza natura si formele de manifestare ale defectelor, tulburarilor de limbaj si de vorbire, propunand metode si procedee de corectare adecvate. 

Atat la copii normali, cat si la cei cu diverse handicapuri senzoriale, tulburarile de limbaj survenite din diverse cauze impiedica intelegerea, receptionarea si transmiterea mesajului verbal. Comunicarea prin limbaj este cea mai importanta cale de integrare scolara si sociala a copilului. 

â—Š Tulburari de pronuntie:

- dislalie; 
- disartrie;
- rinolalie.

â—Š Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: 
- balbaiala; 
- logonevroza; 
- tahi/bradilalie, etc. â—Š Tulburari de voce:

- afonie; 
- disfonie; 
- fonastenie. 
â—Š Tulburari ale limbajului citit-scris: 
- dislexie-alexie;
- disgrafie-agrafie.

â—Š Tulburari polimorfe: 
- afazie-alalie

â—Š Tulburari de dezvoltare a limbajului: 
- mutism psihogen-electiv sau voluntar; 
- retard in dezvoltarea generala a vorbirii.

â—Š Tulburari ale limbajului pe baza unor disfunctii psihice: 
- dislogii; 
- ecolali; 
- jargonofazii; 
- bradifazii, etc. 

Terapie ocupationala

Terapia ocupationala este un tratament ce se concentreaza in a ajuta oamenii pentru a dobandi independenta in toate zonele de activitate pe care le desfasoara. Terapia ocupationala ofera copiilor metode variate, activitati placute, distractive, pentru a imbogati deprinderile cognitive, fizice si motorii si pentru a spori increderea in sine.

Cu ajutorul terapiei ocupationale, un copil cu probleme in dezvoltare va invata sa interactioneze cu membrii familiei si sa dezvolte relatii sociale cu alti copii si parteneri de joc.

Caror tipuri de probleme se adreseaza terapia ocupationala?

-         copii cu probleme senzoriale

-         copii cu probleme de invatare

-         copii cu autism

-         copii cu tulburari de dezvoltare

-         copii cu tulburari mentale sau de comportament

-         copii cu probleme fizice si motrice

-         copii cu boli cronice

Recuperarea prin terapie ocupationala imbraca mai multe forme: terapia prin invatare, ludoterapia si ergoterapia. Ergoterapia sau activitatile de tip lucrative sunt un mijloc de exprimare, permitand persoanei sa creeze in realitate ceea ce a vazut, trait sau imaginat. Activitatile ergoterapeutice implica gandire, planificare, presupunere si alegere, pentru ca la finalul activitatii, persoana cu handicap sa fie mandra ca a creat o jucarie, un panou decorativ, sau un obiect util. 

 Art-terapie

Ce este art-terapia?

Puneti la un loc acuarele si foi de desen sau frunze uscate, bucatele de lana, decupaje din ziare si lipici, lut si apa... cu sau fara talent... adaugati atentie si acceptare din partea terapeutului, libertatea de a pune materialele de lucru in slujba imaginatiei voastre, bucuria si dorinta de a experimenta... si obtineti o lucrare de art-terapie.

Fie că este art-terapie prin pictură, art-terapie prin modelaj, art-terapie prin joc, prin teatru, muzică sau dans, copilul învaţă să devină el însuşi, să se exprime liber, să devină încrezător în forţele sale proprii, să comunice şi să relaţioneze, într-un cuvânt, să fie un copil fericit. Terapia prin artă este indicată de specialişti în cazul copiilor cu dizabilităţi. 

Ce poate aduce art-terapia copilului dumneavoastra?
• il ajuta sa exprime teama, anxietatea si alte emotii neplacute;
• ii sporeste flexibilitatea, rezolvarea creativa de probleme, intuitia;
• permite cresterea stimei de sine si a increderii in sine;
• ii sustine cunoasterea de sine si dezvoltarea personala;
• permite experimentarea unor idei noi, a unor noi modalitati de exprimare si de perceptie;
•